Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a publicat pe 25 februarie 2026, pe pagina sa de Facebook, un nou pamflet cu tentă social‑politică, în care vorbește despre felul în care societatea aruncă întreaga vină pe umerii politicienilor. Textul, intitulat „Țara Preacinstitilor”, este o alegorie despre raportul dintre comportamentele oamenilor obișnuiți și lumea politică.
Pamfletul „Țara Preacinstitilor”
În pamflet, Alin Tișe imaginează o țară atât de corectă, încât până și oglinzile ar roși atunci când s‑ar reflecta în ele cineva necinstit. În această lume fictivă, nimeni nu face evaziune fiscală, „oile își declară lâna la fisc”, mieii completează formularul 101 înainte să plângă, profesorii nu ascund veniturile din meditații, iar copiii plătesc cu bon fiscal pentru „tabla înmulțirii făcută unu la unu”.
Medici care refuză plicurile, aparate de spital folosite transparent, nu ținute „închise în dulapuri doar pentru ei”, și situații în care, dacă un pacient pune bani în buzunarul halatului, medicul sună la 112 pentru a se autodenunța – toate acestea apar în povestea lui Tișe ca elemente ale unei onestități duse la extrem.
Oamenii de afaceri, în această țară imaginară, își plătesc taxele „cu lacrimi de emoție și patriotism”, firmele care merg pe pierdere de 20 de ani se închid de rușine, iar mașinile de lux din curți se transformă peste noapte în Dacii 1300, din modestie. Nici vecinii nu mai fură fructe peste gard, pentru că pomii „își aruncă singuri fructele înapoi, ca să nu tenteze caracterul național”.
În poveste, locuitorii nu mai mint nici atunci când sunt întrebați „Ce faci?”, recunoscând deschis goluri existențiale și invidii. Bârfa dispare complet, la cafele se discută tratate de etică, valori și „filozofie fiscală”, iar modestia și cinstea devin trăsături omniprezente.
Politicienii, „singurii vinovați”
În ciuda acestei imagini ideale, în „Țara preacinstiților” rămâne o singură categorie considerată coruptă: politicienii. Ei sunt descriși ca singurii care mint, fură și manipulează și devin explicația pentru orice neplăcere: de la o baterie de telefon descărcată până la o friptură arsă sau o infidelitate conjugală.
În fiecare seară, poporul „cel pur” se adună în fața televizoarelor și își revarsă, metaforic, indignarea asupra politicienilor, repetând ideea că „noi suntem curați, ei sunt mizeria”.
„Adevărul‑Întrupat” și întrebările incomode
La un moment dat, în poveste apare un personaj numit „Adevarul‑Întrupat”, fără nume cunoscut, fără partid și fără cont pe rețele sociale. Ajuns în piața publică, acesta pune o întrebare simplă: dacă politicienii sunt atât de răi, „de unde vin ei?”.
Răspunsul inițial al mulțimii este că vin „din politică”. Urmează întrebări legate de cine îi votează, cine cere „o mică atenție” pentru rezolvări rapide, cine ține meditații „la negru”, cine spune „toți fură, măcar ăsta ne-a dat și nouă ceva” sau cine își numește rudele incompetente în funcții pentru că „e băiat bun”.
Pamfletul listează apoi întrebări despre cine „se descurcă” atunci când este vorba de interesul propriu, cine se bucură că poate păcăli statul, dar cere „dreptate până la capăt”, cu condiția să nu fie vorba despre el însuși. În fața acestor întrebări, poporul din poveste începe „să transpire cinstit”.
În text apare și o formulare conform căreia politicienii nu ar fi țapi ispășitori, ci „oglinda”, iar oamenii ar fi inventat oglinda doar pentru a putea sparge propria reflecție.
Legea împotriva oglinzilor și „revolta” împotriva reflexiei
În continuarea pamfletului, mulțimea reacționează strigând „Jos oglinda! Ne jignește!”. Este imaginată o lege prin care oglinzile sunt interzise, pentru că reflexia este considerată „discurs instigator la adevăr”.
În absența oglinzilor, oamenii ajung însă să se lovească „de propriile minciuni” și de propriile „aranjamente” și „las’ că merge și așa”. Personajele își dau seama că politicienii sunt, de fapt, foști colegi care copiau la examene, copii cărora li s‑a spus „Descurcă-te, important e să câștigi”, sau veri pentru care s‑a intervenit „că merită o șansă”.
Pamfletul conduce astfel la ideea că politicianul nu reprezintă o „specie aparte”, ci o „consecință” a comportamentelor din interiorul acelei societăți.
De la „Țara Preacinstitilor” la „Țara în Curs de Onestitate”
În finalul alegoriei, „Țara Preacinstitilor” este pusă în fața unei alegeri: să rămână în povestea confortabilă sau să înceapă una nouă, mai incomodă. Unii pleacă acasă nemulțumiți că li s-a „stricat povestioara”, alții rămân în piață și încep să fie cinstiți „nu doar în declarații, ci în gesturi mărunte”.
Textul subliniază că oamenii nu devin perfecți, mai greșesc și mai trișează, dar înainte de a arăta cu degetul către alții, se uită „în palma proprie”. Țara își schimbă astfel numele din „Țara Preacinstitilor” în „Țara în Curs de Onestitate”.
În pamflet se notează și că, odată cu începutul acestui proces de sinceritate cu sine, se schimbă și politicienii. Concluzia textului este că un stat „nu este condus de politicieni, ci este doar reflectat de ei”.
Mesajul de final din pamflet
În post‑scriptum, pamfletul vorbește despre „învățătura pentru întreaga țară”: cea mai periculoasă minciună nu ar fi cea rostită „de sus”, ci cea spusă în fața oglinzii – „Eu sunt sută la sută curat. Doar ceilalți sunt de vină.” Textul încheie cu ideea că, dacă cineva vrea să „dărâme sistemul”, ar trebui să înceapă prin a‑și „demola aranjamentele”, iar „țapul ispășitor e comod, dar oglinda… e revoluționară”, așa cum se arată în pamfletul publicat de Alin Tișe.